Demonul din sticlă Adaptare după romanul “Castelul de sticlă” de Jeannette Walls realizată de Emilia Ivna

Duminică, 14.09.2025 / 18.00 / 📍 Teatrul Coquette

Secțiunea SERILE TEATRULUI STUDENȚESC


Cu: Emilia Ivan

Regia: Ofelia Popii

Decor și costume: Emilia Ivan

Asistent regie: Alexandru Malaicu

Durata: 1h 10min (fără pauză)

„Demonul din sticlă” este o monodramă inspirată din textul romanului „Castelul de sticlã” de Jeanette Walls. Spectacolul prezintă jurnalul scriitoarei Jeannette Walls, în formatul unei emisiuni radio. Temele dependenței de alcool, legăturii tată-fiică, a iertării, a focului fatidic sau a morții sunt abordate într-o manieră delicată, presărată cu accente comice. În prim-planul poveștii se află gazda emisiunii de radio “Stories from a stranger”, care citește povești de viață primite de la ascultători, de această dată alegând să își împărtășească chiar povestea ei. Într-un format de emisiune-testimonial, protagonista transformă dialogul cu publicul într-o confesiune profund personală.
Trecutul familiei sale pe care îl ascunsese rușinată, întâmplările neobișnuite și, în final, dispariția tatălui său sunt relevate audienței într-un gest final de rămas bun și de iertare a celui care i-a fost, de-a lungul vieții, atât înger cât și demon. Forța mesajului se naște și din resursa documentară a textului, romanul sursă al adaptării scenice fiind unul autobiografic.