FRAGIL de Diana Aldea și Filip Odagiu

Vineri, 22 octombrie, ora 21.00, online

Competiție

Un spectacol cu: Dan Boldea și Paul Tonca

Cu participarea actorilor: Andrada Balea, Diana Licu, Andreea Ajtai, Ingrid Neacșu, Sabina Rusu, Cătălin Florea, Florin Suciu, Antonia Cezara Cioază, Timeea Pădurean, Maxim Galbăn, Claudiu Gabor

Regia: Diana Aldea
Decor și costume: Diana Aldea

Durata: 1h 5min (fără pauză)

Spectacolul FRAGIL demontează prejudecățile și miturile urbane moderne legate de depresie, anxietate, sinucidere sau salvare, introducând publicul direct în mintea depresivului – „o pereche splendidă de coarne de cerb care te pun la pământ”. Situat la intersecția dintre teatru, dans, performance cu muzică live și eseu vizual, spectacolul FRAGIL promite o experiență senzorială complexă. Spectatorii, ghidați de Manase, personajul principal – autointitulat „turnător al comunității depresivilor și sinucigașilor anonimi” – vor descoperi că povestea celui obosit să trăiască seamănă cu povestea fiecăruia dintre noi și că cel aflat în cădere liberă poate fi de fapt cu un pas în față în descoperirea Libertății.

 

O producție a Centrului de Creație MAIDAN, Cluj-Napoca