Manifesto

[et_pb_section fb_built=”1″ _builder_version=”4.5.7″ _module_preset=”default”][et_pb_row column_structure=”1_2,1_2″ _builder_version=”4.5.7″ _module_preset=”default”][et_pb_column type=”1_2″ _builder_version=”4.5.7″ _module_preset=”default”][et_pb_image src=”https://bfringe.ro/wp-content/uploads/2020/09/afish-bfringe-mic-scaled.jpg” title_text=”afish-bfringe-mic” _builder_version=”4.5.7″ _module_preset=”default” min_height=”812px” width=”100%”][/et_pb_image][/et_pb_column][et_pb_column type=”1_2″ _builder_version=”4.5.7″ _module_preset=”default”][et_pb_text _builder_version=”4.5.7″ _module_preset=”default” hover_enabled=”0″ width=”100%”]

Maratonul Teatrului Independent s-a născut din nevoia unor artiști tineri de a se face auziți într-o perioadă în care mișcarea independentă era ignorată și redusă la câteva spații devenite între timp legendare. Pentru mine și colegii mei a fost ca un strigăt de disperare, ca o ultimă șansă de a rămâne legați de teatrul pe care îl iubim atât și pentru care am făcut sacrificii, pentru care ne-am zbătut.

Festivalul a reprezentat încă de la început o celebrare anuală a teatrului independent care a prins din ce în ce mai multă forță o data cu trecerea anilor, crescând împreună cu grupurile, spațiile și creatorii care l-au susținut și i-au oferit consistență. Bucharest Fringe și-a creat un profil clar, îndrăzneț și nu și-a abandonat niciodată crezurile, promovând calitatea și originalitatea, spiritul liber și artiștii aflați la debut.

Pentru mulți dintre noi ceea ce s-a născut ca un mod de supraviețuire a devenit un mod de viață. Festivalul a oferit de-a lungul celor nouă ediții un număr de peste 50 de premii, promovând numeroși artiști valoroși, voci distincte în peisajul teatral contemporan. O parte dintre aceștia au fost treptat recunoscuți de către în ”main-stream”, dar pentru noi toți libertatea a rămas cel mai important aspect al creației, un bun câștigat cu greu, ce ar trebui să reprezinte și un drept ocrotit de un sistem legislativ și cultural mai deschis spre inovație și diversitate.

În aceste vremuri ciudate, de interdicții, spaime și solidarități neașteptate, teatrul se zbate să supraviețuiască și să se facă auzit. Ca de atâtea ori în ultimul deceniu, independenții sunt în fruntea mișcării, punându-și întrebări, căutând soluții, încercând să păstreze contactul cu publicul, pentru că nimic nu poate înlocui motivația și bucuria pe care publicul o oferă la final de spectacol prin aplauze, prin dialog și zâmbete calde.

Fricile distanțării sociale vor trece peste șase luni, peste un an sau peste doi, dar artiștii independenți au nevoie mai mult ca oricând de solidaritate și speranță, de dialog și de apropiere. Ediția aniversară, a zecea, a Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent se va ține în condiții speciale, dar sperăm ca evenimentele pe care le pregătim să renască emoția sinceră, să lege din nou punțile de comunicare dintre artiști și public, să ne apropie iarăși până în punctul în care să simțim că suntem, că vom fi din nou, împreună.

[/et_pb_text][/et_pb_column][/et_pb_row][/et_pb_section]