Recomandare vârstă: 15+
Durata: 3h
Un atelier pentru oricine s-a identificat vreodată ca femeie, condus de artistul vizual britanic Jo Johnston și distribuția spectacolului Heartburn.
După ce ați văzut spectacolul Heartburn, vă invităm să participați la un atelier gratuit în care veți lucra cu membrii echipei artistice pentru a crea „colaje de povești” cu experiențele și sentimentele voastre. Noile creații artistice realizate în atelier pot fi apoi încărcate pe site-ul nostru: www.heartburnwomen.com
În cadrul acestui atelier vă invităm să creați un colaj sub îndrumarea artistului vizual Jo Johnston și apoi (dacă doriți) puteți împărtăși povestea din spatele imaginii create, atât în cadrul atelierului, cât și pe site-ul nostru. Nu sunt necesare abilități grafice și toate materialele vor fi oferite de noi. Aveți libertatea de a alege și aranja imaginile pentru a vă spune povestea și nu există un mod corect sau greșit de a o face.
_Un colaj poate fi__: „Un obiect artistic realizat prin lipirea diferitelor materiale, cum ar fi fotografii și hârtie sau țesături pe un suport” „O însumare a mai multor materiale.’ _Așadar, practic, se taie și se lipește_! _Pur şi simplu găsiți imagini/cuvinte cu care vă conectați, care vă evocă sentimentele și amintirile. Proporțiile nu sunt importante. Gândiți-vă având în vedere contextul de societate, familie, prieteni, religie, politică, muncă, comunitate. Culorile, formele, modelele și texturile pot evoca sentimente, amintiri și experiențe. Poate fi interesant să decupați imagini sau bucăți din imagini din contextul lor inițial și să le „recontextualizați” în cadrul situației personale. Imaginile, gândurile, sentimentele și secretele dvs. pot fi chiar îndoite și ascunse în colaj. Simțiți-vă liberi să aduceți reviste, ziare, fotografii sau copii ale fotografiilor, țesături, scrisori, orice vă permiteți să tăiați – dar acest lucru nu este obligatoriu fiindcă noi vă punem la dispoziție o mare varietate de resurse. Acolo unde este cazul, pentru a da viață colajului, membrii echipei Heartburn vă pot ghida prin niște exerciții fizice și vocale simple.
Având în vedere natura sensibilă a elementelor discutate în atelier, recomandăm ca vârsta minimă pentru participanți să fie de 15 ani.
Website-ul proiectului: www.heartburnwomen.com
Website-ul companiei: www.cosmino.org
Înscriere (mesaj cu numele și numărul de telefon) la pe comunicare@teatrulapropo.ro
Atelierul are loc în cadrul proiectului Bucharest Indie Network al Asociației Teatrelor Independente.